Mariana Burlacu

Consilier de Dezvoltare Personală Life Coach, Terapeut Theta Healing și Recall Healing

Stabileşte o întâlnire!

Mă numesc Mariana Burlacu și “mă mișc” prin viață îmbrăcând mai multe forme, precum un cameleon.

După ce mi-am format o carieră profesională stabilă, în domenii pragmatice (cu cifre, documente și tabele, legislație, săli de ședințe și de curs), mi-am dorit să înțeleg cum funcționeză mintea mea, detașată de angrenajul profesional. Astfel că, după ce “am terminat”, (conform nevoilor mele), specializările în domeniile în care încă activez cu plăcere (contabilitate, fiscalitate, juridic și audit), mi-am îndreptat atenția către dezvoltare personală, psihologie și autocunoaștere.

Aș minți dacă aș spune că schimbarea a venit instant, astfel aș dori să citez un minunat mentor:

“Schimbarea nu este un eveniment, este un proces”.

Totul a pornit când viața m-a zdruncinat, iar înțelesul rațional al lucrurilor nu se mai aplica, 1+1 nu mai avea ca rezultat 2. Astfel au început căutările, iar căutările mele m-au împins către a mă specializa și în domenii ce au legătură cu mintea noastră, cu starea fiziologică, cu alegerile noastre și, de ce nu, cu viitorul nostru.

Am împletit filozofia și principiile de viață cu practica fizică, specializându-mă și în practica Yoga. Această cale mi-a explicat cel mai bine legătura dintre minte-corp și partea noastră cea mai sensibilă, esențialul nostru “eu”- Spiritul. Astfel că am devenit instructor Yoga. Îmi place să glumesc ori de câte ori am ocazia, dar rămân “cu picioarele pe pământ”. Chiar dacă înțeleg calea, sunt conștientă că nu voi atinge iluminarea în viața aceasta 😊.

Am imbinat înțelegerea holistică cu cea științifică, “șlefuindu-mi” cunoștințele prin cursuri și mentorate cu profesori minunați. Am identificat faptul că, deși ambele tratează din perspective diferite, dau aceleași înțelesuri modului în care anumite experiențe trăite de către noi sau de către părinții/strămoșii noștri ne afectează mai mult sau mai puțin viața.

Fiind atât Consilier de Dezvoltare Personală (Life Coach-la nivel de identitate personală) cât și Terapeut Theta Healing (Theta Healing Institute of Knowledge- SUA) și Recall Healing (Recall Healing by Gilbert Renoud-Canada), reușesc să îmbin aceste metode, astfel că pot să îmbunătățesc starea ta fizică și mentală, atitudinea față de evenimentele mai puțin plăcute din viața ta, îți pot prezenta o abordare mai flexibilă și, mai ales, o abordare introspectivă, care să te facă să înțelegi “de ce-urile?” din viața ta, să identifici și să renunți la convingeri limitative, să-ți îmbunătățești viața în ansamblu.

Te aștept în cabinet să ne luam câte o “Baghetă Magică” și să găsim “Aha-uri”, căi de conștientizare și  transformarea împreună!

Calificări:

  • Recall Healing by Gilbert Renoud-Canada
  • Theta Healing Institute of Knowledge- SUA
  • Life Coaching
  • Formator

Testimoniale:

"Mariana este un adevărat ghid pe calea dezvoltării personale și a autocunoașterii. Am avut privilegiul de a lucra cu ea și am descoperit că în spatele a ceea ce trăim există întotdeauna o explicație. Abordarea ei holistica și înțelepciunea sa au fost de neprețuit pentru mine." (R.M.)