Carmen Păduraru

Psihoterapeut Integrativ, Consilier dezvoltare personală

Stabileşte o întâlnire!

Sunt Carmen, un om pentru oameni.

Cred că fiecare dintre noi are nevoie la un moment dat de îndrumare pentru a reuși să înotăm prin valurile vieții și a ajunge la mal.

Am o experiență de peste 20 de ani din domeniul medical, domeniu care m-a pregătit pentru ceea ce îmi doream de fapt să urmez, psihologia.

În paralel am absolvit cursurile facultății de psihologie în București și apoi cursul de formare în psihoterapie integrativă în Iași.

Sunt artistul vieții mele și sunt gata să te însoțesc în drumul tău către descoperirea interioară.

Resursele se află în noi și depinde doar de noi să le dăm voie să iasă la suprafață.

„Învață să râzi, să cânți, să dansezi, să îți placă ploaia, să nu mai ai așteptări și să iei totul așa cum vine, să nu te dai bătut, să lupți, să devii un om mai bun, să uiți, să mulțumești, să iubești, iar dacă nu îți iese din prima, încearcă din nou!”