5 remedii împotriva insomiei

Vineri, 29 mai 2020

Ocazional te găsești în miezul nopții, gândind și incapabil să te întorci la somn? Sau câteodată îți vine greu să adormi pentru că ai prea multe gânduri?

Iată câteva strategii pentru a rezolva aceste probleme și pentru a depăși insomnia:

  1. Înțelegerea tiparelor de somn. O mare parte din îngrijorarea asociată cu insomnia poate fi legată de concepțiile noastre greșite despre tiparul somnului. Mulți dintre noi ne gândim că trebuie să dormim 8 ore neîntrerupt. Cercetările legate de somn sugerează că modelul normal poate fi acela de „somn segmentat”. Acesta înseamnă că putem dormi 3-4 ore, să stăm trezi 1-2 ore și să urmeze un al doilea somn de 2-4 ore.
  2. Recadrați cognitiv ideile pe care le aveți despre somn. Insomnii ocazionale pot apărea din cauza sistemului nostru de credințe despre somn. S-ar putea să ne facem griji pentru lipsa noastră de somn neîntrerupt sau pentru prea puține ore de somn pe noapte, iar această anxietate ne menține adesea treaz. O strategie evidentă este să ne asigurăm că somnul segmentat este ok, iar câteva nopți de somn slab nu vor duce la o deteriorare de durată.
  3. Lista cu activități de făcut. Uneori, insomnia este cauzată de numeroasele lucruri pe care trebuie să le facem a două zi dimineață, iar noi nu putem adormi tot rulându-le în minte. O tehnică bună este aceea de a avea lângă pat un pix și o hârtie pentru a le scrie pe listă concret, nu în minte. Veți vedea că după ce faceți lista apare și deconectarea de la problemele zilnice și adormiți.
  4. Înfruntați-vă temerile. Poate că trezirea nu este un lucru rău, ci o oportunitate de a reflecta și rezolva problemele.
  5. Fiți productiv. Profitați de timpul în care v-ați trezit și terminați ceva ce a rămas nefăcut în timpul zilei.

Desigur, dacă aveți insomnie cronică este important să consultați medicul sau psihoterapeutul și să discutați despre posibile intervenții și tratamente. Aceste strategii sunt aplicabile celor care se confruntă cu insomnia ocazional.