Clinica de Fericire
Înapoi la echipă
Petruța Toiu-Ruiu, Psiholog clinician, psihoterapeut, psiholog educațional și consilier psihologic

Petruța Toiu-Ruiu

Psiholog clinician, psihoterapeut, psiholog educațional și consilier psihologic

Sunt Petruța Toiu-Ruiu, psiholog și psihoterapeut, cu o experiență profesională de 12 ani în care am însoțit pe drumul dezvoltării și optimizării personale copii, tineri, adulți, dar și familii și cupluri. În cursa transfomărilor de sine, a deblocării și armonizării personale plec de la premisa că fiecare om are un impuls natural spre bunăstare, spre sănătate fizică și psihică și că trebuie doar sa-și deblocheze și acceseze resursele personale pentru a da un nou sens experienței trăite.

M-am implicat activ în activități de formare și cercetare, atât în cadrul programului de formare în „Psihoterapie experiențială și a unificării centrată pe adult-copil-cuplu-familie", cât și în cadrul programelor de master „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și a familiei" și „Psihologia educației", precum și în cadrul cursurilor de formare, dar și în cadrul studiilor doctorale, dezvoltându-mi astfel o serie de competențe în domeniul psihologiei și psihoterapiei.

În rezolvarea problemelor de viață, atitudinea de susținere și conținere a terapeutului, empatia și acceptarea necondiționată sunt cele care susțin relația terapeutică și contribuie la obținerea transformării și schimbării dorite, prin resemnificarea experienței trăite.

Te pot însoți să parcurgem împreună un demers terapeutic creativ ce va provoca insight-uri și restructurări la nivelul personalității, favorizând astfel dezvoltarea și optimizarea personală.

Formări

Competențe

Evaluare clinică, intervenție și asistență psihologică pentru copii și adulțiPsihotiConsilierea părințilorConsiliere psihologică (tulburări alimentare, procrastinare, managementul timpului, setare de obiective, strategii de învățare, anxietate, depresie, atacuri de panică)Consiliere școlară și psihoeducaționalăOrientare școlară și vocațională

Testimoniale

Cu ajutorul Petruței, copilul nostru a făcut progrese notabile în dezvoltarea sa. Ea a fost mereu empatică și dedicată, lucrând cu el cu multă răbdare și înțelegere. Copilul nostru a dobândit încredere în sine și și-a îmbunătățit abilitățile de comunicare, iar noi, ca părinți, suntem recunoscători pentru ajutorul ei inestimabil.
M.D.
Înapoi la echipăProgramează cu Petruța