Numele meu este Mădălina Botoran, sunt psihoterapeut integrativ, iar formarea mea profesională are ca scop construirea și creșterea unor modele relaționale sănătoase, motiv pentru care un prim aspect al practicii mele constă în analiza individualității persoanei din fața mea.
Relația terapeutică este motorul prin care reușim să vindecăm acele răni relaționale din trecut sau elemente care ne-au încetinit, descurajat sau blocat zborul sub soare în anumite momente din viață.
Sunt o fire deschisă, am multă experiență în lucrul cu oamenii, ultimii 7 ani fiind dedicați acestora. Cu mine port mereu în minte citatul lui Liviu Rebreanu „sufletul tău să fie totdeauna la fel cu gândul, gândul cu vorba și vorba cu fapta căci numai astfel vei obține un echilibru statornic între lumea ta cea mică dinăuntru și lumea dinafară", care redă cu atâta simplitate, stabilitatea necesară fiecăruia dintre noi și atât de căutată prin psihoterapie.
Urmăresc congruența minții pentru a-I oferi echilibrul personalității. Psihoterapia îmi dă acces la cea mai profundă parte a unui om, mintea sa, iar acest lucru este un mare dar și, de asemenea, o mare provocare. De aceea, tehnicile psihoterapeutice propuse în planul terapeutic au ca scop îmbogățirea și împuternicirea persoanei.
După absolvirea studiilor de licență, am urmat programul masteral de Psihotraumatologie și Asistare Psihologică al Universității din București și o formare în Psihoterapie Integrativă, cursuri complementare de integrare a experiențelor psihedelice prin psihoterapie ( The Mind Foundation, Germania) sau de aprofundare a tehnicilor psihoterapeutice în lucrul cu trauma.
