Acțiunile și comportamentele oamenilor, activitățile lor sunt determinate de anumite motive. Motivele sunt structuri psihice care declanșează, susțin energetic și direcționează, din interior, o activitate sau un comportament, având rolul declanșator al acestora. Omul nu acționează niciodată determinat de un singur motiv, ci sub influența unei structuri motivaționale. Ansamblul acestor motive care determină acțiunile sau comportamentele unei persoane reprezintă motivația sa.
Element central al structurii motivaționale, nevoia sau trebuința reprezintă o manifestare interioară naturală, care declanșează căutarea unei anumite categorii de obiecte sau determină tendința de îndeplinire a unui anumit act. Nesatisfacerea îndelungată a unei trebuințe duce la perturbări majore ale echilibrului psihic al personalității. De aceea, trebuințele prin actualizare, generează cele mai puternice motive sau mobiluri de acțiune. Nevoile și motivațiile sunt două dintre atributele specifice ființei umane, care ne definesc și ne diferențiază.
În completarea modelului nevoilor umane descris de Maslow, dorim să aducem în atenție un alt tip de nevoi, care se suprapun parțial nevoilor lui Maslow, însă sunt văzute dintr-o altă perspectivă, și anume nevoile relaționale, descrise de Richard Erskine în cartea sa, Beyond Empathy.
Înainte de a intra în descrierea și explicarea acestora se impun câteva precizări conceptuale.
Nevoile relaționale nu sunt nevoile fundamentale ale vieții – cum ar fi hrana, aerul sau temperatura corespunzătoare - ci elemente esențiale care contribuie la îmbunătățirea calității vieții și păstrarea sănătății fizice și psihice. Ele hrănesc viața din interior, fiind părți componente ale dorinței umane universale de relație intimă și atașament sigur.
Unele dintre aceste nevoi relaționale sunt descrise în literatura de psihoterapie ca nevoi fixate din fragedă copilărie. Copiii se dezvoltă într-o matrice de relații, în care celălalt semnificativ poate răspunde nevoilor relaționale ale copilului într-un mod diferit. Tipurile de atașament dezvoltate de-a lungul timpului cu mama, tata, frații mai mari sau mai mici, grupul de prieteni, cadre didactice de la grădiniță până la universitate, au un impact semnificativ asupra modului în care copilul va dezvolta diferite moduri de relaționare. Toate aceste influențe interpersonale formează matricea unică de relații a persoanei, o matrice care poate fi compusă din diferite stiluri de atașament, fiecare dintre acestea putând fi utilizate într-o situație relațională diferită.
Nevoile relaționale nu sunt doar nevoi ale copilăriei sau nevoi ce apar într-o ierarhie de dezvoltare; ele sunt componente ale relației prezente în fiecare zi din viața noastră, de la naștere până la moarte. Pentru cei mai mulți dintre oameni, ideea de nevoi relaționale nu este, de obicei conștientizată. Atunci când nevoile noastre relaționale sunt îndeplinite, avem capacitatea de a fi expansiv, creativ și intim. La polul opus, când nevoile relaționale nu sunt îndeplinite experimentăm sentimente de insecuritate și tulburări emoționale exprimate prin iritare, nervozitate, disconfort prelungit, etc. Astfel de senzații determină apoi interacțiunile sau evitarea interacțiunilor.
Atunci când nevoile relaționale nu au fost satisfăcute în mod constant conduc la modele de atașament nesigure ca urmare a temerilor legate de pierderea relației și vulnerabilitate. Modele de atașament nesigure sunt rezultatul unor întreruperi repetate în relațiile semnificative.
Nevoile nesatisfăcute în anumite momente din viață lasă sechele fizice sau psihice care ne influențează viața, chiar și în prezent. De exemplu, dacă nevoia de-a avea părinți implicați, care să acorde sprijin și afecțiune nu a fost satisfăcută în copilărie, poate da naștere unor relații în viața adultă în care să cauți o mamă sau un tată care să compenseze, în mod fals, acea lipsă.
De aceea, vă invit să explorăm împreună felul în care nevoile relaționale au fost recunoscute, înțelese și satisfăcute sau negate în copilărie, precum și modul în care sunt astăzi recunoscute și satisfăcute în viața de adult.
1. Nevoia de siguranță
Nevoia de siguranță, este o nevoie bazală, ce apare imediat după naștere. Dacă această nevoie nu este îndeplinită rezultă o relație falsă, adaptarea este forțată, deschiderea relațională este foarte mică.
Nevoia de siguranță presupune a fi protejat împotriva tuturor amenințărilor prezente sau viitoare, de a fi sprijinit (a te forma, a avea puncte de reper, să iei decizii, să-ți termini studiile), să-ți alegi o profesie, să-ți găsești coerența în viață, să ai o locuință, un serviciu bun, să creezi o relație puternică fără a depinde de ea, cu un partener deschis și cooperant, să-ți creezi un mediu înconjurător structurat, suficient de stabil, dar totodată suplu.
În relația de iubire siguranța presupune a fi aproape de persoana iubită, să poți vorbi despre sentimentele tale fără teamă.
2. Nevoia de recunoaștere a propriei valori și demnități
Incumbă nevoia de recunoaștere de către ceilalți, de a fi valorizat, respectat, recunoscut pentru competență, nevoia de statut etc. Presupune dragoste necondiționată, nevoia de a fi privit, într-un mod în care să simtă că ești văzut ca ceea ce ești, că ești important.
În situația în care individul este ridiculizat, defăimat, discreditat sau evaluat negativ, se va simți rănit și nevoile de pe acest nivel nu vor fi satisfăcute. Expresia „Niciodată nu poți face nimic pentru fratele tău, numai pentru alții poți face” creează un sentiment de nedreptate.
3. Nevoia de acceptare din partea persoanelor semnificative
Nevoia de a fi acceptată/acceptat așa cum este ea acum. Dar putem spune cu certitudine cum suntem noi acum, cine suntem, ce scop avem în viață, ce răni avem de vindecat, ce scheme mentale rulează în mintea noastră pe baza credințelor adoptate?
Ne dorim să fim acceptați de cei stabili, puternici și de cei de care depindem. Această nevoie presupune nevoia de-a se bizui pe părinți, nevoia de acceptare de către o persoană consecventă, de încredere, de nădejde. Nevoia de-a fi acceptat cu calitățile și defectele noastre cu trăirile, gândurile noastre, fără a fi judecați, criticați. Nevoia de-a nu fi abandonați dacă nu suntem așa cum vor ceilalți. Această nevoie își are rădăcinile în mica copilărie, când poate s-a trăit starea de abandon, care a generat apoi o credință pentru a fi acceptată și integrată de mintea unui copil. Această credință i-a generat în viață scenarii dureros repetate de abandon, din partea prietenilor, a familiei, persoana încercând repetat să găsească acel om, care, acceptând-o așa cum ea este, să nu o mai părăsească, să rămână cu ea, pentru a vindeca prin statornicie și fidelitate răni vechi, dar încă noi.
4. Nevoia de reciprocitate
Este nevoia de-a fi înțeles la nivel emoțional, nu numai cognitiv și de-a arăta acest lucru. E un fel de empatie, să fii în pielea celuilalt și să răspunzi cu sensibilitate și suport. Dacă această nevoie nu este satisfăcută în câmp relațional intersubiectiv duce la frustrare și izolare. Implică și nevoia de mutualitate – de-a verifica dacă altcineva simte exact ca tine.
5. Nevoia de autodefinire și autonomie
Presupune nevoia de-a fi recunoscut ca fiind unic, de-a îți exprima propria opinie. Ai nevoie să fii ascultat și susținut. Nevoia de a fi ascultat, este o nevoie care cuprinde nu doar disponibilitatea celuilalt de a tăcea, pentru noi, împreună cu noi, ci și cea de a asculta cu adevărat, cuvântul, povestea lui, pauzele dintre cuvinte, limbajul non-verbal. Adică de a fi prezent în el însuși, pentru celălalt. Numai așa putem auzi.
Este un mod de definire a Sinelui care apare încă din copilărie. Incumbă nevoia de afirmare, de a-ți găsi propriul drum, pentru a ajunge la autonomie (să te adaptezi, să fii conștient de nevoile tale, să le afirmi, să ții cont de limitele celuilalt, să negociezi). Este o nevoie de dezvoltare, de autodepășire, adică de satisfacție și dezvoltare personală.
Autonomia este rezultanta a 4 etape de evoluție:
- Dependența: copilul este dependent de părinții lui „Să faci așa….”
- Contra-dependența: Nu-ul copilului de 4 ani care se revoltă împotriva celui de care depinde.
- Independența: a realiza totul singur, a fi liber. A fi liber presupune să decizi, să acționezi, a fi lipsit de constrângeri și prejudecăți. Libertatea mea se oprește însă acolo unde începe libertatea celuilalt. Sunt liber să fumez dar să nu-l afum pe celălalt (a-l respecta pe celălalt). Rezultatul libertății este maturizarea (survine în mod progresiv și este asociată cu responsabilitatea).
- Interdependența: autonomie în relații, în dragoste, afaceri.
6. Nevoia de impact
Presupune reacție din partea celor din jur, fie nevoia de-a fi ascultat și recunoscut, fie ca celălalt să se schimbe sub influența ta.
Felul în care faci impact poate fi plăcut sau neplăcut.
7. Nevoia ca celălalt să aibă inițiativa
Este nevoia ca celălalt să inițieze contactul. Amintiți-vă cât de dezamăgiți erați și cât de dureros când nimeni nu ia inițiativa și dacă acest lucru s-a întâmplat dumneavoastră ați ajuns la concluzia că: „nimeni nu e acolo pentru mine”; „trebuie să mă descurc singur” (disperare); „nimănui nu-i pasă de mine” (lipsă de speranță).
De exemplu, în relația de cuplu ambii parteneri au nevoia de inițiativă, ambii au aceleași nevoi de înțelegere, de a nu fi judecați (are legătură cu copilul liber din noi care trebuie stimulat).
8. Nevoia de-a iubi și de-a fi iubit
Dar ce înțelege ea prin iubire? Ce înțelege el prin iubire? Definițiile pot fi foarte diferite și, chiar dacă ar suna identic, înțelegerea nu mai este la fel, pentru că având creiere diferite și experiențe de viață diferite, putem folosi exact aceleași cuvinte și să ne înțelegem separat. Nevoia de iubire este o nevoie bazală, vitală, ne naștem cu ea și căutăm toată viața să ne-o împlinim, trecând prin experiențe diverse, împinși de un resort interior care nu poate fi păcălit cu surogate. Adică, acest dor își va căuta răspunsul corect printr-o prezență fermă și uneori tăcută, dar vizibilă, prin durerea aparte care îl urmează. Adulții celibatari suferă deseori de singurătate și de lipsa de dragoste, fapt pentru care caută unul sau mai mulți parteneri și de cele mai multe ori aspiră la căsătorie, pentru a oferi răspuns la această nevoie.
Această nevoie este un corolar al celorlalte nevoi, ce acoperă domenii foarte vast începând de la iubirea pentru Dumnezeu, pentru cei apropiați, de dragoste părintească, sexuală, de recunoaștere, de apreciere, ori de-a oferi și primi tandrețe, de-a avea relații intime, deschise, fără prejudecăți. Este o nevoie esențială care apare de când te naști, materializată în a fi dorit, a primi mângâiere, căldură.
Pentru a fi iubit ai nevoie să ajungi la o anumită stimă de sine, să te iubești, să te apreciezi, să fii autonom și sociabil.
Și nevoi încă mai sunt. Și oricare dintre noi, bărbat sau femeie, le avem și le așteptăm împlinite prin relațiile din viața noastră. Marea problemă e că nu le identificăm și credem că de fapt ce așteptăm este ceva ușor, de total bun simț, în sensul de facil. Sunt nevoi firești, care nu tac prin ignorarea lor, dar oare chiar sunt facile? O altă problemă este că le căutăm satisfăcute în special de către altcineva, de acel om bun pe care-l căutăm.



